Pentru un apartament în care nu locuiește nimeni și din când în când o persoana trece pe acolo să vadă dacă totul este în regulă fără să stea acolo nici măcar o zi este legal să se plătească cheltuieli pentru 1 persoană?

Pentru una sau mai multe persoane care nu locuiesc, temporar (zile sau luni) în clădire, la adresa de domiciliu, pe baza de cerere scrisă către președintele asociației de proprietari sau, datorită schimbării adresei de domiciliu, prin radiere din Cartea de Imobil, ca locuitor/i, proprietarul apartamentului este scutit de la plata cheltuielilor pe persoană cu privire la: apa rece, apa caldă și gazele naturale (dacă nu există contorizare individuală), energia electrică (acensor și părți comune), evacuarea gunoiului menajer, salariul/renumerația personalului angajat pentru îngrijirea clădirii și evacuarea gunoiului menajer. Aceste cheltuieli reprezintă cheltuieli pe persoană care se aplică proprietarului numai pentru numărul de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în apartament.

Dacă nu locuiește nici o persoană atunci, pentru apartamentul respectiv, aceste cheltuieli sunt egale cu 0. Se întâmplă în practică ca unii administratori să pună la plata 1 persoană la apartametele în care nu locuiește nimeni fără însă a putea justifica în vre-un fel măsura și respectiv suma. Este total greșit. Atâta timp cât nu există un document (cel puțin o constatare, verificată și o decizie a comitetului executiv) prin care să se poată justifica prezența unei persoane în mod frecvent în apartamentul cunoscut ca fiind nelocuit nu se poate introduce la plată nici o sumă cu titlul de cheltuieli pe persoană.

Taguri: locatari, adresa de domiciliu, apartament, numar de persoane, cerere scrisa, presedinte, asociatie de proprietari, Cartea De Imobil, proprietar apartament, scutire plata cheltuiala, apa rece